Pierderea în greutate sfaturi de către bucătarul farah, Farah Pahlavi - Memorii

S-ar Putea Cinci Mese Vegetale Pe Zi Să Devină Dieta Finală A Celebrităților? - Sănătate

A fost groaznic la palat, aşa de groaznic! Ultimele lucruri de făcut, ultimele telefoane de dat, suspinele unora şi ale altora Să nu te laşi doborât de disperare, să nu plângi, să ai încredere Îmi las toată viaţa în urmă, păstrez speranţa că mă voi întoarce, dar, în acelaşi timp, inima mea este frântă de supărare.

Pasanda: O rețetă secretă a familiei dezvăluită din bucătăriile Kayasth Pasanda: O rețetă secretă a familiei dezvăluită din bucătăriile Kayasth Video: Chicken Pasanda। Murgh Pasanda Recipe । Atiya'srecipes ।Iunie Badam pasanda este punctul central al gătitului Mathur-Kayasth Felul de mâncare folosește carne de capră, iar tăierea este de maximă importanță Felul de mâncare reprezintă perfect cultura Ganga-Jamuni a comunității Badam Pasanda - este un fel de mâncare pe care tatăl meu îl face cu fiecare ocazie festivă și în aceste zile, pentru cea mai mare parte a distracției sale și acasă. Mult timp venerat ca piesa centrală a gătitului Mathur-Kayasth, în special din vechea Delhi, Badam Pasanda este unul dintre acele mâncăruri de patrimoniu dispărute despre care este posibil să fi auzit doar, dar niciodată destul de gustat.

Toţi oamenii care se aruncau la picioarele noastre la palat, rugăminţile lor, întrebările lor: «Unde plecaţi? Când vă întoarceţi? De ce ne părăsiţi? Suntem orfani, orfani Sunteţi ofiţeri, nu trebuie să plângeţi». Şi eu plângeam în mine, dar ei nu mă vedeau. Să zâmbesc la aterizarea elicopterului, să găsesc cuvinte potrivite, să fiu întotdeauna tare.

După care toată lumea s-a îndreptat spre avion. Acolo, oamenii au căzut în genunchi la picioarele regelui, soţul meu era răvăşit, cu ochii în lacrimi. Piloţi, ofiţeri, ziarişti, gărzi suspinau cu toţii.

bromelaina slabire

Ne-am înălţat pe cerul imens şi gol. Am sentimentul groaznic de dureros că am pierdut totul: copiii, prietenii, ţara.

Sentimentul că inima îmi este ruptă în bucăţi. Aş fi preferat să mor în ţară decât să rătăcesc aşa. Unde vom ajunge? Cum vom continua să trăim, să respiram cu inima sfâşiată? Dar nu mă gândeam să mă mărit înainte de a-mi fi terminat pierderea în greutate sfaturi de către bucătarul farah, într-o epocă — la sfârşitul anilor '50 — în care din ce în ce mai multe femei se mobilizau să participe la dezvoltarea Iranului. În acelaşi timp, nimic nu mă făcea să cred că mă voi căsători cu primul bărbat al ţării noastre.

Iar el, zâmbind uşor, mi-a spus: — Într-o după-amiază, într-una din primele noastre întâlniri, ne jucam cu discul. Eram mulţi, o echipă întreagă. Majoritatea discurilor cădeau pe pământ în loc să-şi atingă ţinta, iar tu, foarte drăguţă, alergai imediat să le ridici pentru toată lumea.

Eram deja îndrăgostit de tine, dar din ziua aceea ţi-am iubit simplitatea.

Am păstrat mărturia uimită a tatălui despre mine în primele zile de viaţă: un caiet de şcoală cu desenele lui, cu frazele lui pline de tandreţe. A consemnat totul: greutatea mea, primele gângureli, tot ceea ce i-a atras atenţia, evident, beat de fericire fiind.

Farah Pahlavi - Memorii

Şi, brusc, încântarea cade în cel mai cumplit coşmar: "Vinerea aceasta, scrie el pe pagina a cincea, este una dintre cele mai triste zile din viaţa mea: Farah a răcit. Doica aceasta proastă n-a fost suficient de grijulie. Eram în mijlocul Teheranului când am aflat. Am închiriat o maşină pentru a urca mai repede la Shemiran. Biata mea fetiţă era culcată, cu o expresie chinuită şi respira cu greutate.

Mama ei plângea. În cele din urmă a sosit şi doctorul Tofigh: anghină acută! Are febră mare. Toată noaptea i-am pus comprese, n-am dormit până în zori". Şi dedesubt o schiţă cu mine în pat, cu o compresă mare pe frunte, sub un mare semn de întrebare. În stânga, suspină mama şi, pe partea cealaltă, tata s-a desenat pe sine cu fruntea în mâini, în mod evident doborât de durere.

camila pierderea în greutate

Totuşi, peste câteva zile, starea mea s-a ameliorat. Locuiam atunci într-una din casele acelea de început de secol, cu grădina împrejmuită, în nordul Teheranului.

Am crescut în acea casă pe care o împărţeam cu fratele mamei mele, unchiul Mohammad-Ali Ghotbi, şi cu soţia lui, Louise. Fiecare familie dispunea de o cameră mare la parter şi împreună aveau un salon.

Tipuri de arc și diferențe între ele

Potrivit tradiţiei iraniene, etajul — saloanele şi sala de mese — era rezervat exclusiv invitaţilor, recepţiilor. Mai era acolo totuşi şi biroul tatălui meu.

Familia Ghotbi avea un băiat cu şase luni mai mare decât mine, astfel încât vărul meu Reza a fost, cu siguranţă, primul chip de copil căruia i-am zâmbit. Am făcut primii paşi împreună. Reza a fost pentru mine fratele pe care nu l-am avut niciodată. Mult mai târziu am aflat că părinţii mei îşi mai doriseră un copil, dar că efectele dramatice ale celui de-al doilea război mondial în Iran îi făcuseră să renunţe la această idee.

Ocupată de trupele britanice şi sovietice în augustţara nu mai oferea nici o perspectivă. Şi această situaţie a durat aproape patru ani Am rămas deci singurul copil şi, poate, cu atât mai important în ochii părinţilor mei. Mi s-a povestit cum tatăl meu era îngrijorat. Trăia terorizat de gândul că m-aş putea îmbolnăvi şi, cum pe la noi nu apăruseră încă toate vaccinurile, se gândea că ar fi mai înţelept să interzică tuturor să mă atingă şi, mai ales, să mă sărute. Însă asta nu m-a împiedicat să iau toate bolile copilăriei şi, cu cât creşteam, cu cât deveneam mai independentă, pierderea în greutate sfaturi de către bucătarul farah atât mai puţin îmi putea interzice să intru în contact cu oamenii.

Cei mai apropiaţi, în afară de familie, erau oamenii din casă, adică doica mea, Monavar, o femeie tânără, încântătoare şi amuzantă, pe care o iubeam mult, bucătarul, servitoarea şi doi bărbaţi pe care tatăl meu îi folosea pentru diferite treburi pe lângă casă.

S-ar putea ca cinci mese vegetale pe zi să devină dieta finală a celebrităților?

Reza şi cu mine îi îndrăgeam pe toţi, cu atât mai mult cu cât ei ne primeau mereu cu braţele deschise şi ne răsfăţau tot timpul. Locuiau într-o clădire modernă, în cealaltă parte a curţii. De cum plecau părinţii noştri, dădeam fuga la ei. Ne ţineau pe genunchi şi ne povesteau tot felul de întâmplări înfricoşătoare uneori, din care întrevedeam o lume mult mai rea şi mai misterioasă decât cea pe care ne-o descriau mamele noastre. Într-o dependinţă a aceleiaşi clădiri era depozitată hrană pentru mai multe luni — linte, orez, zahăr, migdale, ulei etc.

Îmi amintesc adesea ţipetele de frică ale mamei când se aventura în rezerva aceea şi vedea şoareci. Bucătarul o ajuta, iar eu şi cu Reza, extrem de încântaţi, ne înfundam călcâiele în grânarul acela plin de mirosuri tari care ne erau încă străine.

Cînd îmi amintesc de mine, cea din dimineata aceea din ianuarietristetea îmi sfîsie inima; o tristete intensa, nestirbitã. O tãcere apãsãtoare coplesise Teheranul, ca si cum capitala noastrã, lovitã si însîngeratã de luni de zile, si-ar fi tinut brusc respiratia, în acea zi de 16 ianuarie plecam, pãrãseam tara, estimînd cã retragerea momentanã a regelui va contribui la înãbusirea revolutiei. Trecuserã zece zile de cînd lusem aceastã hotãrîre.

Această lume pe care părinţii noştri o vedeau plină de boli şi de pericole, o auzeam fremătând în spatele zidurilor înalte de cărămidă ale gardului. Bineînţeles că nu aveam voie să ieşim pe stradă, dar de cum părinţii noştri se întorceau cu spatele, ne aşezam pe treptele verandei şi priveam prin grilaj acel du-te-vino al oamenilor. Eram în timpul ocupaţiei, viaţa nu era tocmai uşoară. Îi auzeam adesea pe oamenii mari vorbind despre războiul care se purta departe, dincolo de munţi, la temutul nostru vecin din nord, URSS-ul.

Şi apoi jeepurile soldaţilor britanici ne atrăgeau mereu privirile. În vremea aceea, pe la noi treceau mulţi cum să luați hgh pentru pierderea în greutate. Nu ştiam cum îi cheamă, dar, ştiind că vor veni, părinţii noştri nu aruncau nimic.

Pasanda: O rețetă secretă a familiei dezvăluită din bucătăriile Kayasth

Le dădeam mâncare, dar şi haine, şi jucării pentru copii. Vara, strada era plină de copii, iar noi stăteam de vorbă cu cei care aveau voie să se joace pe afară. Încă se mai circula cu trăsura pe vremea aceea — foarte puţini aveau bani să-şi cumpere o maşină. Îmi aduc aminte că una dintre distracţiile preferate ale puştilor era să se agaţe de partea din spate a trăsurilor pentru a se bucura şi ei de o plimbare.

Farah Pahlavi - Memorii - Free Download PDF

Acest lucru ne fascina. Şi mai interesant era când pietonii îl anunţau pe un ton complice pe vizitiu: "Vezi că ai pe cineva în spate! Ni se tăia respiraţia. Dar spectacolul străzii care ne încânta cu adevărat era dat de vânzătorii ambulanţi. Ei cărau fructe de sezon pe spinarea măgarilor sau în cărucioare de lemn pictate de mână sau pe nişte platouri mari, pe care le purtau în echilibru pe cap. Iarna vindeau mandarine, portocale, sfeclă, pe care o coceam în cuptor.

Aşteptam apoi cu nerăbdare primăvara, când mâncam căpşune, prune, migdale proaspete, ridichi, ceapă albă, tot felul de plante: mentă, tarhon, busuioc, pe care vânzătorii le udau constant În cele din urmă, în primele zile de vară, întotdeauna aşa de călduroase la Teheran, apăreau cireşele, merele cu aromă de trandafir, caisele, puţin mai târziu pepenii verzi şi galbeni.

pierde plângerile de grăsime nashville

Apăreau, bineînţeles, şi vânzătorii de îngheţată! Pe aceştia îi adoram, dar, normal, ne era interzis să ne apropiem de ei. Părinţii noştri ne explicau permanent cât de periculoasă este îngheţata pentru sănătate, cum este ea plină de cei mai răi microbi cu putinţă. Şi totuşi, îmi aduc aminte cum săream peste verandă ca iepurii ca să punem mâna pe o porţie din otrava delicioasă prinsă între napolitane Acadelele iraniene, pe care le numeam "Cocoşi de zahăr", ne erau, de asemenea, interzise, pentru că părinţii noştri erau convinşi că strânseseră pe ele tot praful de pe stradă.

Dar cea mai periculoasă era apa, această apă aşa de preţioasă în Iran şi al cărei comerţ avea un rol important în viaţa cotidiană a Iranului din epoca aceea. Apa potabilă era rară, provenea din două izvoare care permiteau aprovizionarea capitalei.

Cercetările moderne arată noi fațete ale utilizării proprietăților medicinale ale cepei. Astfel, dezvoltarea și utilizarea preparatelor de ceapă pentru îmbunătățirea funcționării mușchiului inimii, a mușchilor netezi și a glandelor secretoare ale sistemului digestiv sunt considerate promițătoare.

Ea era adusă cu ajutorul unor cai ce trăgeau cisterne cu apă prin tot oraşul. Ca şi vânzătorul de legume, vânzătorul de apă îşi anunţa prezenţa prin-tr-un strigăt aparte. Scoteam atunci urcioarele pe care ni le umpleau pentru câţiva bănuţi. Apa pentru toaletă şi menaj era adusă din Munţii Elburz, care mărgineau Teheranul. Era o reţea de ţevi care se întindeau la suprafaţă şi irigau toate străduţele.

Citițiși